"Nu deschisesem bine ochii, dar nici nu dormeam, cand m-am trezit in incapere.Nu se deosebea cu nimic de alte incaperi, doar ca unul din pereti era ocupat cu fisiere de date, ca cele de la biblioteca, aranjate in ordine alfabetica, care te ajuta sa gasesti o carte dupa autor sau titlu.Insa fisierele de aici, care acopereau tot peretele si pareau nesfarsite, contineau altfel de date. Cum m-am apropiat, am vazut ca pe unul din sertare scria "Fetele care mi-au placut".
L-am deschis si-am inceput sa rasfoiesc fisele.N-am stiut cum sa-l inchid mai iute, cand am recunoscut cu groaza numele scrise pe fiecare fisa.
Si dintr-o data, fara sa-mi spuna nimeni, mi-am dat seama unde eram. Aceasta incapere cenusie, plina cu fisiere, era viata mea, reprezentata printr-un sistem de catalogare. Aici erau consemnate toate faptele mele, clipa de clipa, importante sau marunte, in cele mai mici detalii.
Cuprins de mirare si curiozitate, amestecate cu groaza, am inceput sa deschid sertarele la intamplare si sa ma uit ce contineau. In unele era bucurie si amintiri frumoase; in altele senzatii de rusine si regret atat de intense, ca ma uitam peste umar sa vad daca nu ma observa cineva. Langa fisierul cu "Prieteni" era cel cu "Prietenii pe care i-am tradat".
Titlurile variau de la cele mai obisnuite, la cele mai stranii. "Cartile pe care le-am citit", "Minciunile pe care le-am spus", "Ajutorul pe care l-am dat", "Bancurile la care am ras". Unele erau atat de specifice ca aproape te faceau sa razi: "Cum am tipat la fratii mei". De altele nu mai puteai rade: "Lucruri pe care le-am facut la manie", "Lucruri pe care le-am spus in sinea mea la adresa parintilor". De multe ori gaseam intr-un sertar mai multe fise decat ma asteptam. Alteori mai putine decat speram.
Eram coplesit de volumul urias al faptelor pe care le cuprindea viata mea. Cum se se putea ca in cei douazeci de ani ai mei sa fi avut timp sa completez mii, sau chiar milioane, de fise? Dar fiecare fisa era o divada. Fiecare era scrisa de mana mea. Fiecare purta semnatura mea.
Cand am deschis sertarul cu "Cantecele pe care le-am ascultat", mi-am dat seama ca fisierele se mareau in functie de materialul continut. Fisierele erau inghesuite si totusi nici dupa doi sau trei metrii nu ajunsesem la capatul sertarului. L-am inchis la loc, rusinat nu atat de calitatea, cat de enorma cantitate de timp pe care o continea fisierul acela.Cand am ajuns la sertarul cu "Ganduri desantate", am simtit un fior pe sira spinarii. Am deschis fisierul putin de tot, refuzand sa-i descopar dimensiunile,si-am scos o fisa. Dovezile amanuntite insemnate acolo m-au facut sa ma cutremur. Mi-a venit rau la gandul ca asemenea clipe au fost inregistrate.
Deodata m-a cuprins o furie salbatica.Nu mai aveam decat un gand:"Nimeni nu trebuie sa vada aceste fise! Nimeni nu trebuie sa vada aceasta incapere! Totul trebuie distrus!" Nebun de furie,am smuls sertarul cu totul. Nu mai conta cat de mare era. Trebuia sa-l golesc si sa dau foc la fise. Am apucat sertarul de un capat si-am inceput sa-l scutur, dar n-a cazut nici o fisa din el. Disperat. am scos una din fise si-am inceput s-o rup, dar parca era facuta din otel.
Infrant si neputincios, am pus fisierul la loc.Rezemandu-ma cu capul de perete, m suspinat adanc. In clipa aceea l-am vazut.Pe el scria:"Frati intru credinta". Manerul era mai stralucitor decat al altor fisiere, mai noi, aproape neatins. Am tras de el si-am descoperit o cutie micuta.Puteai numara fisele pe degetele de la o mana.
Ochii mei s-au umplut de lacrimi.Am inceput sa plang,scuturat de suspine. Am cazut in genunchi, plangand. Plangeam de rusine, de rusinea care ma coplesea. Sirurile de sertare se imvalmaseau in ochii mei impaianjeniti de lacrimi. Nimeni, niciodata nu trebuia sa afle de incaperea aceasta. Trebuie s-o incui si sa ascund cheia.
Inca ma luptam cu lacrimile cand L-am vazut. O, nu, nu El. Nu aici. Oricine, dar nu Isus.
L-am privit neputincios deschizand sertarele si citind fisele. Nu eram in stare sa dau ochii cu El.Iar in momentele cand reuseam sa-L privesc, vedeam pe fata Lui o tristete mai adanca decat a mea. Parca-i cadeau in mana cele mai rele fisiere. De ce era nevoie sa le citeasca pe toate?
Intr-un final,El s-a intors si s-a uitat la mine. M-a privit cu mila. Dar mila Lui nu m-a revoltat. Am lasat capul in pamant,mi-am ascuns fata in palme si-am inceput iar sa plang. El a venit si m-a luat langa Sine. Ar fi putut sa-mi zica atatea. Dar n-a vorbit. A plans doar,alaturi de mine.
Apoi s-a ridicat si s-a dus iarasi langa fisiere. incepand dintr-un colt al incaperii, a inceput sa scoata fisierele unul dupa altul, si, pe fiecare fisa s-a iscalit peste numele meu. "NU!" Am strigat, alergand spre El. "NU, NU", am continuat sa zic,smulgandu-i o fisa din mana. Fisele astea nu pot purta numele Lui. Dar iata-L acolo, scris cu rosu, un rosu intens, grav, viu. Numele meu acoperit de numele lui Isus. Numele Lui scris cu sange.
Mi-a luat bland fisa inapoi. A zambit trist si a continuat sa semneze. Nu inteleg nici astazi cum a reusit, dar in clipa urmatoare mi s-a parut ca-l aud inchizand ultimul fisier si venind iar langa mine. Mi-a pus mana pe umar si mi-a spus: "S-a sfarsit."
M-am ridicat sa plec si El m-a cundus afara. Usa incaperii nu avea incuietoare. Mai erau multe fise de completat..."
"Sa ne dezbracam dar de faptele intunericului, si sa ne imbracam cu armele luminii" (Romani 13:12)
